Competitorul lui Netanyahu: Adevăratul pericol pentru Israel vine din interior

Lapid (54 de ani) este, pe linie maternă, transilvănean din Sălaj (Cehu Silvaniei). În urmă cu șase ani și-a abandonat cariera de jurnalist și moderator de televiziune și a decis să se dedice politicii, înființând partidul liberal Yesh Atid („Există un viitor”). Adresându-se clasei mijlocii, Yair Lapid a demarat în forță, punând vechilor guvernări întrebarea „Unde sunt banii?”. Partidul său se află acum în opoziție, iar Lapid e cotat în sondaje drept cel mai serios competitor al lui Netanyahu la viitoarele alegeri.

Între judecățile sale de valoare, câteva merită reproduse:

„Cu mulți ani în urmă am scris că aceasta este singura țară în care diferența dintre cea mai tristă și cea mai fericită zi a ei este de doar 60 de secunde (…). Pentru prima oară în viața mea, nu sunt convins că viitorul Israelului va fi neaparat mai bun decât prezentul sau trecutul (…). Pentru că nimeni nu are grijă [de țara asta]. Pentru că avem un sistem complet disfuncțional de conducere, cu oameni care nu sunt la fel de obligați ca în trecut să facă ceea ce trebuie, chiar cu consecințe politice. Am fost aduși în locul uimitor unde suntem de personalități care ne-au condus corect, în schimb astăzi nu cred că avem cei mai buni lideri (…).

Sistemul politic e total inadecvat, nu doar nevoilor țării, ci de asemenea sufletului și spiritului națiunii (…). Nu sunt de acord cu Netanyahu (…), însă pentru a fi corect față de el, a făcut o mulțime de lucruri bune pentru țară. Singura noastră problemă e că s-a întâmplat ceva cu el (…). E ceva ce s-a petrecut în ultimii doi sau trei ani, pentru că a stat prea mult în funcție. Îl cunosc de peste douăzeci de ani. Am fost [ministru de Finanțe între 2013-2014] în guvernul său. [Netanyahu] a stat acolo prea mult (…).

Ceva s-a sachimbat la el. Nu sunt psihologul lui. La fel ca toți politicienii, a avut propria agendă, dar între el și țară, țara e pe primul loc. Și nu mai observ asta. Dacă simte – și simte – că diviziunile din societatea israeliană îi servesc politic, nu are nici o problemă să contribuie la aceste diviziuni, în loc să vadă ca pe o datorie a sa vindecarea rănilor. Și, dacă simte că îi servește, atacă deschis poliția, Curtea Supremă de Justiție, toate instituțiile… Cred că putem fi de acord că, dacă dorim să fim apărați de democrație, trebuie la rându-ne să apărăm democrația. El n-o mai face, ceea ce e alarmant (…).

Am introdus un proiect de lege în această legislatură a Knessetului – o limită de două mandate pentru prim ministru (…). Fiindcă, probabil, după primii trei sau patru ani te pândește pericolul să crezi că ești singurul care poate conduce țara (…).

Am trecut prin vremuri mai rele. Gândiți-vă la atmosfera din această țară din mai 1967 (Războiul de Șase Zile, n.m.). (…) Cu cinci minute înainte de acel incredibil triumf eram pe punctul de a fi distruși. Facem față [astăzi] unei realități alarmante. Iranienii – în Siria, Hizballah, cea mai mare organizație teroristă de pe pământ, cu 140.000 de rachete care ne vizează în timp ce vorbim, unele cu ghidaj de precizie. Dar, dacă mă întrebați care e cea mai mare spaimă, ea e legată de societatea israeliană și de capacitatea noastră de a lucra împreună pentru binele comun”.